Întrebări
pe subiect
Stresul, condițiile dificile de viață, nerespectarea orelor de somn și obiceiurile alimentare nesănătoase, atunci când sunt combinate cu factori genetici, cauzează căderea părului multor oameni. Transplantul de păr este cea mai eficientă metodă de a face față acestei probleme și de asemenea, influențează direct viața socială și încrederea în sine.
Trebuie să conștientizăm insă, că transplantul de păr este un proces lung, care constă din trei etape majore- pregătirea de dinaintea procedurii de implat de păr, operația propriu-zisa și post implantul.Ultima etapă – post implantul de păr – este foarte importantă, deoarece acționarea responsabilă și respectarea sfaturilor chirurgului au un impact direct asupra succesului procedurii. Pacientul trebuie să continue după operație comunicarea cu medicul și să evite orice activiate/obicei care poate afecta negativ rezultatul mult așteptat.
In etapa de recuperare după implantul de păr medicii vor prescrie medicamente pentru a preveni potențialele afecțiuni și a combate riscurile. Părul nu trebuie spălat în primele 3 zile postintervenție din cauza riscului de infecție și a detașării ușoare a foliculilor de păr. În continuare, trebuie utilizate șampoane medicale recomandate.
Nu trebuie folosită apa fierbinte, si nu trebuie aplicat jet de apa cu presiune pe scalp. Uscătoarele de păr sunt interzise în prima lună pentru zona scalpului implantată. Trebuie evitată expunerea excesivă la soare. Un alt aspect foarte important in etapa de recuperare este evitarea fumatului deoarece acesta provoacă efecte adverse prin inhibarea oxigenării suficiente a firelor proaspăt transplantate. Se recomandă evitarea consumului de alcool pentru cel puțin 15 zile, deoarece întârzie vindecarea rănilor.
Solarul, piscina și sauna sunt absolut interzise timp de 1 lună. Se recomandă evitarea exercițiilor cardiace timp de cel puțin 15 zile, deoarece acestea provoacă transpirație abundentă în consecință crește riscul de infecție. Pacienții trebuie să doarmă in pozițiile corecte conform instrucțiunilor medicului timp de 7 zile după intervenția chirurgicală. Postoperator trebuie evitate acțiuni mecanice brutale la nivelul zonei de transplant cât și impactul accidental la acest nivel.
Nutriția este un factor critic pentru întărirea foliculilor de păr. Prin urmare, se poate specula că utilizarea intensă a anumitor vitamine poate contribui la un rezultat optim al operației de transplant de păr. Complexul de vitamine E, C, A și B are efecte asupra sănătății părului. Vitamina B este recomandată pentru a fi utilizată după transplantul de păr. Pacienții sunt sfătuiți să mănânce alimente bogate în fier, deoarece întăresc sistemul imunitar și accelerează vindecarea. Zincul este de asemenea una dintre substanțele care se recomandă a fi folosită după operația de transplant de păr datorită efectului său puternic asupra sintezei țesutului de colagen și homeostaziei hormonale.
Operația de transplant de păr este o intervenție minim invazivă extrem de minuțioasă. Zona donatoare se vindecă foarte repede, in aproximativ 24 de ore, putând apărea senzatia de amorțeala sau prurit in primele zile. Zona de transplant va fi acoperită uneori de mici cruste ce vor cădea sau vor fi inlăturate de către medic după aproximativ 7 zile.
PRIMELE 6 LUNI DUPĂ TRANSPLANTUL DE PĂR
Zona de transplant va fi roșie în primele 15 zile după operația de transplant de păr. Părul va crește și va avea un aspect natural. In perioada dintre a treia săptămână și a opta, părul transplantat va cădea intr-un procentaj variabil – un fenomen absolut natural.
Începând cu luna a treia, părul va începe să crească, iar din luna a șasea, vor apărea modificări vizibile deoarece firele se ingroașa si scalpul capătă aspectul așteptat.
Lasă un răspuns